CÂND ÎMPARŢI CU DREPTATE

A fost odată ca niciodată un tânăr sărac lipit pământului. Nimic alt nu avea decât o prăpădită de găină. Într-o zi se aşeză el strâmb ca să judece drept şi după ce chibzui o bucată de vreme, îi spuse maică-si:

-Mamă, noi nu mai avem nici după ce bea apă.

Maică-sa, ca să-l liniştească, îi spuse:

-Nu te necăji. Avem o găină.

-Aici e aici, mamă. Nu prea înţeleg cum o să trăim toată viaţa dintr-o găină.

-Dacă nu ştii tu, care eşti copilul maichii înţelept, atunci cine o să ştie?

-Dacă n-ai nimic împotrivă, spuse tânărul, atunci, hai, mamă, de-om găti şi găina.

Maică-sa fierse găina la îndemnul lui, cu cap cu tot. Iar el, când fu gata, o luă în traistă şi se înfăţişă regelui.

-Ce ai adus acolo? Îl întrebă regele.

-Să trăieşti, Măria Ta! Ţi-am adus un dar!

Cum regele nu era singur, ci avea de-a dreapta şi de-a stânga câte un sfetnic, îi spuse tânărului:

-Nu pot lua singur darul. Împarte-l.

Băiatul luă capul găinii şi-l dădu regelui. Tăie şi cele două aripi şi le dădu celor doi sfetnici. Cât despre trup, îl luă şi-l băgă la loc în traistă.

Regele se răsti la el:

-Ce faci, omule? Mi-aduci un dar şi ţi-l iei singur înapoi? Au nun ţi-am spus să-l împarţi?

-De împărţit l-am împărţit, Înălţimea Ta.

-Ce fel de împărţeală e asta? Ai luat aproape tot tu.

-Luminăţia Ta, regele fiind capul poporului, ţi-am dat capul găinii, sfetnicii nu-s

aripile tale? Le-am dat aripile. Norodul e trupul ţării. Eu sunt din popor. Am luat trupul, să-l mănânc cu maica mea, preaslăvindu-te.

Auzind o atât de înţeleaptă judecată, regele îi dădu şi un pumn de aur pe deasupra.

Pe drumul de întoarcere, tânărul se tot veselea, jucându-se cu banii de aur. Şi-l văzu unul dintre boierii de seamă.

-Ziua bună, omule.

-Bună să-ţi fie inima, boierule.

-De unde ai atâta bănet?

-Ei, de unde?! Am fiert o găină şi am dăruit-o regelui.

Boierul se depărtă îngândurat. Dacă pentru o găină a luat atâta aur, socotea el, eu voi dărui regelui o gâscă şi voi căpăta cu atât mai mult.

Zis şi făcut.

Numai că odată ajuns în faţa regelui, când acesta, având sfetnicii de-o parte şi de alta, îi ceru să împartă pasărea, boierul se căină că nu ştie.

Regele trimise o slugă să-l caute pe tânărul din ziua dinainte, că tare mult îi plăcuse cu câtă dreptate împărţise găina.

Şi el veni.

-Acest om a adus un dar. Dar nu-l ştie împărţi. Împarte-l tu, spuse regele.

Întocmai ca înainte, tânărul dădu regelui capul gâştii, sfetnicilor aripile, iar trupul îl îndesă în traista lui.

-Ce faci? Întrebă regele.

Băiatul spuse din nou acelaşi lucru;

-Dar nu ai oprit nici o parte pentru boier…

-Boierului daţi-i patruzeci de lovituri de bici. Aceasta este partea lui.

La uimirea de pe chipul tuturora, tânărul grăi mai departe:

-Eu sunt sărac şi am adus din puţinul meu un dar regelui pentru a fi răsplătit. Dar omul acesta este putred de bogat; ce i-a lipsit pentru a avea trebuinţă de răsplata regelui? Şi ce trebuinţă are regele de gâsca lui?

Isteţimea lui plăcu regelui şi pentru ea mai primi un pumn de aur.

Iar boierul, aşa cum se cuvenea, îşi luă şi el partea, adică cele patruzeci de lovituri de bici.

Poveste armenească.

(Imagine:VARDGES SURENIANTS FirdusI citeşte poemul „Numele Şahului” şahului Mahmud Khaznefi)