CE SEMENI, AIA CULEGI Poveste armenească

Au fost odată ca niciodată o noră şi cu o soacră. Soacra era bolnăvicioasă iar nora certăreaţă. Şi, la o vreme, soacra căzu la pat. Cum stătea ea şi zăcea şi nici o treabă n-avea, se pomeni că pofteşte chebab sau, cum spunem noi, frigărui. Îşi chemă nora lângă sine.

-Fetiţă dragă, spuse ea, n-ai vrea să-mi faci nişte chebab? Tare mi-e poftă să mănânc.

Nora nu grăi nici un răspuns limpede, ci molfăi ceva printer dinţii strânşi, ieşind din odaie. În loc să se îndrepte spre bucătărie, ea deschise uşa de la drum, merse până la pârâul ce trecea pe lângă casă şi prinse câteva broaşte. Străbătu trupul acestora cu o vergea de fier şi le puse pe foc. După ce se perpeliră cât era nevoie, le aşeză câte un ape câte o felie de pâine şi se înfăţişă soacrei cu ele.

Aceasta, căreia frigăruile îi plăceau tare mult, şi care aştepta cu nerăbdare să îmbuce, muşcă – biata de ea – cu poftă şi după ce mestecă o dată, de două ori, spuse, albindu-se la faţă:

-Fetiţa mea, mi-ai dat să mănânc carne de broască, dar acum e prea târziu ca să-ţi pară rău că m-ai batjocorit. Îţi doresc să fii răsplătită după inima ta, mai şopti ea dându-şi sufletul.

După o vreme, să fi fost un an, doi, sau trei, nor ace rea se hotărâ să-şi căsătorească feciorul.

Dintre toate fetele, alese pentru el fata care I se păru cea mai blândă – adică acea fată care făgăduia, după chip, să nu iasă mai târziu din vorba sa.

Îi după nuntă, aşa se şi dovedi a fi nora ei.

Numai că noii soacre nu-I fu dat să se bucure multă vreme de blândeţea nurorii ssale. Se îmbolnăvi de aprindere de plămâni.

Nora toată ziua şi toată noaptea îşi făcewa de lucru pe lângă patul ei, făcându-I toate chefurile, dându-I fie leacuri, fie de-ale gurii, ce mai calea-valea, căutându-I în coarne, vorba aia, ca unui copil răsfăţat.

Iaca, într-o bună zi, soacrei I se făcu poftă să guste puţin chebab. Aşa că îşi chemă nora aproape.

-Fetiţă dragă, îi spuse, îmi vine a mânca nişte frigărui. Ce-ar fi să-mi pregăteşti tu?

-Cum să nu, mamă soacră! Şi îndată se duse la soţul ei şi-l trimise la târg să cumpere carne de viţel.

Când acesta se întoarse, ea alese cele mai frumoase bucăţi de carne, le înşiră pe vergea şi le aşeză deasupra jarului. După ce stătură pe foc ce stătură trase vergeaua, să încerece de-I gata chebabul şi, când colo, ce să vezi? În loc de bucăţele de carne, pe veregea erau înfipte broaşte de pârâu. Fata rămase înmărmurită cu fierul bâţâindu-I în mână. În cele din urmă îşi luă inima în dinţi, scoase broaştele şi-l puse pe soţul ei să cumpere din nou carne de viţel.

După ce acesta se reîntoarse de la târg, iarăşi înşiră pe vergea bucăţele de carne şi se aşeză din nou în faţa focului. Ce să mai lungim povestea! Nici n-apucă nora să spună peşte, că se şi preschimbă carnea în broaşte.

Deoarece soacra băgase de seamă întârzierea nurorii, o strigă. Femeia veni albă ca varul, frământându-şi poalele şorţului între degete.

-Ce se-aude, fetiţă dragă, cu frigăruile? Întrebă soacra.

-Mamă soacră, răspunse nora, tare mi-e nu ştiu cum să-ţi povestesc. D e câte ori pun carne la fript, ea se preface în broaşte…

Soacra se înverzi la chip.

-De-acum înainte presimt că orice vei găti pentru mine tot în broaşte se va preschimba. Aşa că adu-mi frigăruile cum sunt. Aşa e drept: ce semeni, aia să culegi.